H O T Ă R Î R E A nr 16 - cu privire la completarea Hotărârii Consiliului Local nr.13 din 06 august 2004. privind aprobarea cooperării şi acordării unui spaţiu în vederea desfăşurării activităţii

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SÂNPETRU MARE, JUDEŢUL TIMIŞ,

                 Având în vedere adresa Prefecturii judeţului Timiş nr.7640/DII/dl din 09.09.2004.

                 În conformitate cu prevederile  Legii 215/2001, art .38, lit. x coroborat cu art.91,

                 În temeiul Legii 215/2001, art .38.alin.2, lit. g şi art.126.                

H O T Ă R Ă Ş T E :

                 Art.1. Aprobarea cooperării dintre Consiliul Local al com. Sânpetru Mare şi asociaţia non-profit ,,Centrul Comunitar de Informare şi Educare Socială – Sânpetru Mare  în vederea realizării de obiective commune de interes local.

              Asociaţia are ca scop informarea, consilierea, educarea şi dezvoltarea comunitară şi economică din comuna Sânpetru Mare, cu o durată de funcţionare nedeterminată.

             Intenţia de colaborare între cele două părţi privesc realizarea de obiective comune de interes general şi interes comunitar, urmărind în special posibilitatea atragerii de fonduri nerambursabile în domeniile care nu sunt accesibile administraţiei publice.

             Astfel, ca şi obiective  de interes general se iau în considerare: dezvoltarea economică, culturală şi socială a localităţilor Sânpetru Mare şi Igriş, sprijinirea lucrărilor publice şi infrastructurii, promovarea educaţiei, ştiinţelor, tradiţiilor şi culturii, asistenţa tinerilor şi copiilor, activitate de tineret, protejarea mediului şi naturii, culte. Ca şi obiective de interes comunitar se urmăreşte sprijinirea oricărui interes specific unităţii administrativ teritoriale Sânpetru Mare.

               Art.2.Aprobarea spaţiului de funcţionare cu titlu de comodat, fiind considerat sediul asociaţiei, în clădirea proprietate a Primăriei Sânpetru Mare, la nr. 4. în suprafaţă de 25 mp. înscrisă în Cartea Funciară la nr.131, avînd nr. topo  259 – 260.

               Art.3. Prezenta  hotărîre se comunică :

              - Prefecturii judeţului Timiş, Direcţia Controlul Legalităţii Actelor şi Contecios Administrativ ;

              - Asociaţiei non-profit,, Centrul Comunitare de Informare şi Educare Socială – Sânpetru Mare.”

              - Primăriei comunei Sânpetru Mare;

              - Afişare.